Evanghelia după Sfântul Luca

Prolog

Capitolul 1

Nașterea lui Ioan Botezătorul

    ⁵⁷ Când a venit timpul pentru Elisabeta ca să nască, a născut un fiu. ⁵⁸ Vecinii și rudele ei au aflat că Domnul și-a arătat marea îndurare față de ea și se bucurau împreună cu ea.
     ⁵⁹ În ziua a opta au venit pentru circumcizia ^c copilului și voiau să-i pună numele Zaharia, ca al tatălui. ⁶⁰ Însă, intervenind, mama lui a spus: "Nu, ci se va numi Ioan". ⁶¹ Dar ei i-au zis: "Nu este nimeni dintre rudele tale care să poarte numele acesta". ⁶² L-au întrebat deci prin semne pe tatăl lui cum ar vrea să fie numit. ⁶³ Cerând o tăbliță, a scris: "Ioan este numele lui". Și toți s-au mirat. ⁶⁴ În aceeași clipă, i s-a deschis gura și i s-a dezlegat limba, iar el vorbea lăudându-l pe Dumnezeu. ⁶⁵ I-a cuprins frica pe toți vecinii și în tot ținutul muntos al Iudeii se povesteau toate aceste lucruri. ⁶⁶ Toți cei care le auzeau le păstrau în inima lor, spunând: "Ce va fi oare acest copil?" pentru că mâna Domnului era cu el.
     ⁶⁷ Zaharia, tatăl său, a fost umplut de Duhul Sfânt și a profetizat zicând:
⁶⁸    "Binecuvântat este Domnul,
    Dumnezeul lui Israel,
    pentru că l-a vizitat ^d
    și l-a răscumpărat pe poporul său
⁶⁹    și a înălțat cornul mântuirii ^e pentru noi
    în casa lui David, slujitorul său,
⁷⁰    după cum a promis
    prin gura sfinților săi profeți,
    încă din vechime:
⁷¹    mântuirea de dușmanii noștri
    și de mâna tuturor acelora care ne urăsc;
⁷²    astfel a arătat îndurare față de părinții noștri,
    și-a amintit de alianța lui sfântă:
⁷³    jurământul pe care l-a făcut lui Abraham,
    părintele nostru,
    să ne dea ca,
⁷⁴    eliberați fiind din mâna dușmanilor,
    să-i slujim fără teamă,
⁷⁵    în sfințenie și dreptate înaintea lui,
    în toate zilele noastre.
⁷⁶    Iar tu, copile,
    vei fi numit profet al Celui Preaînalt,
    căci vei merge înaintea Domnului
    ca să pregătești căile sale,
⁷⁷    să dai poporului său știința mântuirii
    spre iertarea păcatelor,
⁷⁸    datorită inimii ^f îndurătoare
    a Dumnezeului nostru;
    pentru aceasta ne va vizita ^g
    Cel care Răsare ^h din înălțime,
⁷⁹    ca să-i lumineze pe cei ce zac
    în întuneric și în umbra morții,
    și să îndrepte pașii noștri pe calea păcii".
     ⁸⁰    Copilul creștea și se întărea în duh; el a rămas în pustiu până în ziua arătării lui înaintea lui Israel.

 

Note de subsol

---

^c La început, circumcizia se făcea la pubertate; mai târziu, legea lui Moise a stabilit ziua a opta (Gen 17,12; 21,4; Lev 12,3). Trebuiau să fie prezenţi martori, era rostită o binecuvântare şi se punea nume copilului, deşi, în epoca patriarhilor, numele se punea la naştere (Gen 4,1). În VT, circumcizia era un semn al alianţei sfinte dintre Dumnezeu şi Israel; totodată, era pentru un bărbat semnul apartenenţei la poporul lui Dumnezeu, semnul deosebirii de păgâni şi al predestinării de a participa la binecuvântările promise Israelului.
^d VT vorbeşte de multe ori despre vizita lui Dumnezeu pentru a scoate în evidenţă intervenţiile sale mântuitoare (Gen 21,1; 50,24-25; Ps 65,10) sau de pedeapsă (Ex 32,34; Is 10,12). Luca este singurul evanghelist care foloseşte această imagine (cf. Lc 7,16; 19,44; Fap 15,14).
^e Cornul mântuirii; este o metaforă în VT care simbolizează vigoarea şi forţa (Ps 18,3 şi Dt 33,17). "Cornul" se referă aici la puterea divină în acţiunea de mântuire a poporului israelit. Există o asociere între "cornul mântuirii" şi "casa lui David", din care trebuia să se nască Mesia (Ez 29,21). În conformitate cu Ps 132,17, Domnul va face să răsară un corn de mântuire pentru David. Din sec. I î.C. ritualul ebraic cere fiecărui credincios să recite optsprezece binecuvântări; în a cincisprezecea dintre ele se spune: "Fă să răsară îndată mlădiţa lui David (Mesia) şi cornul lui să se înalţe cu ajutorul tău. Binecuvântat să fii tu, Doamne, care faci să răsară cornul ajutorului".
^f Cuvântul grec spalanchna înseamnă "măruntaie" (Vg - viscera), ca parte a trupului care în antichitate era deseori privită ca sediu al afectivităţii. Părţile interne superioare (inima, plămânii, ficatul) erau deosebite de părţile interne inferioare (intestine). Este un exemplu clar de metonimie pentru a exprima abstractul prin concret. În mentalitatea noastră latină, sediul afectivităţii este inima.
^g Există dificultăţi cu privire la timpul folosit, întrucât multe manuscrise întrebuinţează trecutul (BJ, TOB). Cu RSV şi alte traduceri recente, folosim viitorul.
^h Expresia poate însemna un Mesia care este trimis de Cel Preaînalt (Num 24,17; Zah 3,8; 6,12).